Al doilea razboi daco-roman (105-106)

La 4 iunie 105 Traian părăsea Roma şi însoţit de Decimus Terentius Scaurianus, viitorul
guvernator al Daciei, se îmbarcă la Brundisium, îndreptându-se spre Moesia Superior. Încă
înainte de a pătrunde în Dacia într-o localitate din faţa Drobetei, Traian primeşte o solie de
pace a lui Decebal. O parte a triburilor dacice se supuseseră romanilor, iar încercările lui
Decebal de a se alia cu neamurile vecine eşuaseră. Cum condiţiile puse de Traian echivalau cu
o capitularea, Decebal încercă să organizeze un complot împotriva lui Traian pentru a opri
intrarea pe teritoriul dac a armatelor romane, complot care eşuează şi el. Pentru a forţa mâna
lui Traian îl capturează pe Longinus, comandantul armatei romane din Dacia, cerând în
schimbul său lui Traian retrocedarea teritoriilor cucerite până la Istru şi plata banilor cheltuiţi
cu războiul. Longinus se va otrăvi în închisoare,anulând tentativa de înţelegere a lui Decebal.
Toate acestea dovedesc cu claritate că Decebal s-a străduit să evite o confruntare decisivă cu
Traian. Capturarea şi moartea lui Longinus înseamnă de fapt deschiderea ostilităţilor. In
speranţa stopării duşmanului pe linia Dunării, dacii atacă primii. Acum, în grabă, se vor reface
fortificaţiile vechi (Costeşti, Piatra Roşie) şi se va construi la Blidariu a doua cetate.
Traian trece Dunărea pe podul de la Drobeta şi se îndreaptă spre Dacia. Războiul este greu şi
resimţit de ambele părţi. împăratul evită capcanele şi gândeşte fiecare acţiune, iar biruinţa în
luptă este rezultatul unor „lungi şi grele strădanii „. Acţiunile din vara anului 105 au avut ca
scop recucerirea poziţiilor câştigate în urma războiului din 101-102 şi apoi pierdute. Atacul
asupra Daciei s-a desfăşurat din mai multe direcţii: din vest prin Banat, spre vale Mureşului şi
Valea Oraşului; dinspre sud, de la Drobeta prin pasul Vâlcan; posibil şi pe Valea Oltului. Abia în
anul 106 au început operaţiunile de cucerire a ultimelor cetăţi stăpânite de daci. Columna
ilustrează prin scene dramatice aceste cuceriri, asediul cetăţii Costeşti trecută din nou prin foc
şi sabie; rezistenţa apărătorilor Sarmizegetusei, apărători care-şi împart ultimele rămăşiţe de
apă, iar înainte de a părăsi cetatea îi dau foc; cucerirea şi jefuirea de către romani a capitalei,
capturarea tezaurului regal.
Cu toată vitejia şi îndârjirea dacilor, cetăţile lor au fost rând pe rând cucerite şi distruse. In
faţa acestei situaţii disperate Decebal împreună cu cei apropiaţi a fugit spre est cu intenţia de
a organiza o nouă rezistenţă.
Urmărit de romani el a fost
ajuns şi pentru a nu cădeaprizonier s-a sinucis. Scena
145 de pe Columnă îl arată peregele dac lângă trunchiul uni
stejar, tăindu-şi beregata cusabia sa scurtă. După
sinuciderea sa, capul şi mânalui stângă au fost duse la Roma şi expuse în for.